RO-Wine va prezenta în avanpremieră la Harvest Wine Festival vinurile anului 2020

Prima ediție a Harvest Wine Festival se va desfășura între 28 și 29 septembrie la București, în zona plaza Timpuri Noi Square – Biutiful Downtown/Carnivale Food Market. Festivalul își propune să facă primii pași către un eveniment de tip „en primeur”, în care producătorii își prezintă, pe lângă vinurile consacrate, și vinurile încă nelansate pe piață. În cazul importatorilor sau a companiilor străine care activează pe piața din România, vor fi prezentate vinuri care nu au fost încă lansate comercial.

Chiar dacă este prima ediție a unui eveniment care diferă, prin abordare, de celelalte târguri și evenimente de vin, și-au confirmat participarea aproximativ 60 de crame din România, Moldova, Argentina, Italia, Franța și Statele Unite. În premieră, unul dintre cele mai importante lanțuri de retail din România, Carrefour, va participa la Harvest Wine Festival pentru a prezenta publicului noul program de promovare a vinului românesc.

Pe toată durata festivalului, vor fi organizate sesiuni de live cooking, iar Biutiful Downtown și Carnivale Food Market își vor prelungi orele obișnuite de program pentru a acoperi nevoile tuturor vizitatorilor.

 

RO-Wine este în primul rând un furnizor de experiențe și de cunoștințe, este un loc de întâlnire pentru cele mai frumoase vinuri disponibile și pentru vârfurile ofertei gastronomice. Însă un asemenea festival nu poate acoperi toate aspectele pieței de vin, iar unul dintre momentele importante ale pieței este cel în care sunt pregătite de lansare vinurile anului următor. Sperăm să prezentăm publicului cât mai multe vinuri noi, care să compună tabloul ofertei de anul viitor, precum și o imagine cât mai detaliată a noii recolte. O parte dintre  aceste vinuri vor fi prezente și la Cluj, unde vom organiza cea de-a doua ediție a RO-Wine dedicată publicului și pieței Horeca din Transilvania”, spune Marinela V. Ardelean, co-organizator al Ro-Wine | The International Wine Festival of Romania.

 

“Dacă până acum, prin edițiile RO-Wine de la București și Cluj, am prezentat publicului vinuri excepționale care puteau fi găsite pe piața locală și internațională, iată că de această dată le oferim pasionaților avanpremiera pieței din 2020! Weekendul acesta ei vor putea degusta în premieră vinuri albe și roșii care nu sunt încă comercializate, de o calitate desăvârșită, și ne vom putea bucura împreună de aromele și savoarea lor! Sunt entuziasmat să ne revedem într-un context atât de drag mie, la o poveste cu și despre vinuri, la Harvest Wine Festival, și într-un loc de suflet, Timpuri Noi Square, Biutiful Downtown si Carnivale Food Market, o destinație de neratat pentru pasionații de gastronomie!” , a declarat Liviu Popescu, co-organizator RO-Wine | The International Wine Festival of Romania.

Biletele pentru Harvest Wine Festival sunt disponibile pe platforma www.bilete.ro la prețul de 50 de lei/zi.

Cmentariile sunt închise