Selgros deschide la Alba Iulia un nou magazin in format compact
Operatorul cash&carry Selgros va deschide pe data de 30 septembrie a.c. a doua sa unitate in format compact, la Alba Iulia. Primul magazin Selgros in noul format a fost deschis in luna mai a.c. la Targu Mures. “Dupa 15 ani de activitate pe piata romaneasca, deschidem un nou magazin, de data aceasta la Alba Iulia. Este al doilea magazin in format compact din tara. Suntem prezenti in orasul Unirii pentru a putea oferi membrilor clubului nostru, profesionisti si pasionati de bunataturi, acelasi sortiment diversificat si sofisticat, de care se bucura toti clientii nostri, intr-un format modern si prietenos”, a declarat Alexandru Vlad, CEO Selgros Cash&Carry Romania.
Magazinul are o suprafata de vanzare de 4.000 mp (fata de cei 10.000 mp ai unitatilor standard Selgros), si respecta accentul pus de Selgros pe competenta sa majora in produse alimentare si gastronomie. Structura acestuia integreaza conceptul de piata adoptat de catre companie incepand cu 2014, cu legume si fructe, peste si fructe de mare, carne si produse de brutarie. De asemenea, magazinul gazduieste si o vitrina asistata cu branzeturi si delicatese, carne si specialitati. In plus, unitatea asigura un spatiu reprezentativ, dedicat, cu articole pentru copii, de la jucarii si accesorii pana la imbracaminte si produse alimentare specifice.
Cmentariile sunt închise