Shachar Shaine a revenit la conducerea URBB

Shachar Shaine, cel care a ocupat functia de Presedinte al URBB (United Romanian Breweries Bereprod) in perioada 2004-2010, a revenit in aceasta functie de la 1 februarie a.c. Shaine a preluat mandatul de presedinte al URBB de la Hezy Ovadia, care a ocupat aceasta functie timp de 5 ani, din ianuarie 2011 pana in prezent.

„Sunt incantat sa revin la conducerea URBB, fiind compania in cadrul careia am evoluat multi ani si cu care practic am crescut din punct de vedere profesional! Obiectivele pe care mi le-am propus pentru acest mandat sunt consolidarea pozitiei companiei pe piata berii, urmata firesc de cresterea sanatoasa a vanzarilor, printr-o strategie sustinuta la nivelul extinderii de portofoliu si a activitatii URBB in Romania. Astfel, sunt convins ca impreuna cu intreaga echipa, vom reusi sa obtinem rezultate din ce in ce mai bune si sa mentinem URBB pe un trend ascendent”, a declarat Shachar Shaine.

Aflat in Romania inca din 1999, Shaine a mai ocupat timp de trei ani pozitia de Marketing Vice-President URBB si apoi inca doi ani a fost Marketing & Sales Vice-President URBB. Din 2004 pana in 2010, a ocupat functia de Presedinte si CEO al companiei. In 2008 a ocupat functia de presedinte al Asociatiei Berarii Romaniei, organizatie ce reprezinta interesele profesionale ale industriei producatoare de bere din Romania. In iunie 2009 a fost desemnat presedinte al Consiliului Investitorilor Straini, o asociatie a celor mai importanti investitori straini din Romania, infiintata in 1997.

Shachar Shaine, 47 de ani, a absolvit Universitatea Technion din Haifa, dupa care si-a aprofundat cunostintele prin Executive MBA la Bradford University.

De la infiintarea sa, in 1997, URBB a jucat un rol activ in societate prin oferirea de produse de cea mai inalta calitate, concentrandu-se pe un mediu mai curat si un stil de viata mai bun. Fabrica de bere URBB are o capacitate de productie de 2,1 milioane hectolitri, peste 700 de angajati si contribuie anual cu milioane de dolari la economia romaneasca.

Carmen.ionescu@modernbuyer.ro

 

Cmentariile sunt închise