Snick Ambalaje oferă soluții biodegrabile pentru industria alimentară
Farfuriile de unică folosință din materiale precum polietilenă, polipropilenă, polistiren sau policarbonat din care se consumă alimente (sau sunt folosite ca ambalaje) prezintă riscuri pentru sănătate datorită eliberării de substanțe chimice – bisfenol, clorură de vinil și ftalați. Pentru producerea acestora, pe lângă folosirea combustibililor fosili, se pune problema impactului asupra mediului din poluarea cu microplastice. Iată de ce, în căutarea unor soluții viabile și stimulați de exemple aplicabile deja în țări unde materia primă este la îndemână, farfuriile de unică folosință din frunze devin parte din noua normalitate a industriei alimentare. Conform noilor reglementari europene de eliminare treptată a farfuriilor, tacâmurilor și a altor accesorii din plastic folosite pentru ambalarea și consumul alimentelor, Snick Ambalaje caută permanent soluții de produse 100% biodegradabile realizate din materiale sustenabile.
Frunzele anumitor plante sau copaci sunt folosite nu doar în forma procesată, ci și proaspete ca ambalaje pentru legume și fructe în țări din Asia. Dintre acestea se remarcă frunza de palmier, provenind de la arborele cu același nume larg răspândit în țări precum China, India, Bangladesh, Sri Lanka, Malaezia, Thailanda, Vietnam, Indiile de Vest și Indonezia. Copacii sunt de obicei crescuți în zonele deluroase, fără aport de îngrășăminte și pesticide, în multe cazuri se adună frunzele căzute în mod natural, iar comprimarea ca parte a procesului tehnologic se aplică frunzelor opărite. Față de alte farfurii produse din materiale biodegradabile sau chiar din frunze, farfuriile din frunze de palmier prezintă avantajul că sunt rigide, dense, rezistente la căldură și au un nivel calitativ ridicat. Sunt de asemenea rezistente la scurgeri, la apă și inodore, pretându-se lejer folosinței în congelator, cuptor cu microunde și cuptor casnic. Mai presus de toate acestea rămâne faptul că este un produs natural, biodegradabil și compostabil. În ceea ce privește consumul alimentelor, farfuriile din frunze de palmier sunt sigure de utilizat cu alimente umede în cazul unei singure utilizări, dar pot fi folosite de mai multe ori când vorbim de preparate uscate. O altă calitate a farfuriilor din frunze de palmier este și aspectul plăcut de lemn, în special când vorbim de diverse ocazii de a servi masa în aer liber, chiar și în cadrul unor evenimente deosebite. Ținând cot de procesul tehnologic de producere a acestora, putem afirma fără ezitare că pot reprezenta viitorul în ambalarea și servirea produselor alimentare.
Snick Ambalaje asigură o gamă completă dedicată industriei HORECA cu produse pentru evenimente – monoporții, dar și pentru delivery – pentru ciorbă, salată, platouri, fel principal. Aceste produse îndeplinesc condițiile economiei circulare fiind realizate din materiale 100% bioderadabile și complet sustenabile.
Cmentariile sunt închise