Primul festival de street-food din România a debutat cu mare succes. Mii de gurmanzi au trecut porțile Street Food Festival pe 7 Iulie și s-au bucurat de preparatele pregătite de cei peste 50 de vendori prezenți în festival. Aleea Stadionului va fi până pe 10 Iulie gazda Street Food Festival, un eveniment menit să propună o nouă abordare domeniului culinar și să bucure toți mâncăcioșii cu cele mai savuroase preparate gătite de chefi renumiți.
Cele peste 50 de standuri prezente în cadrul Street Food Festival, au deschis apetitul clujenilor și nu numai. Gurmanzii au profitat încă de la ora prânzului de rețetele pregătite atent de bucătari iscusiți. Festivalierii au avut pare de o zi senină, potrivită pentru o plimbare în parc, un burger savuros, o înghețată delicioasă și o bere artizanală răcoroasă. Chef Foa împreună cu Flavours au venit la Cluj cu o rețetă originală de Pastrami, Chef off the Grid cu Porchetta Sandwich, iar cei de la Arrosticini cu tradiția italiană. Cei prezenți la Street Food Festival au testat de asemenea specialități culinare asiatice, mexicane, canadiene, nemțești, mediteraneene și bineînțeles românești. Totodată, gurmanzii au luat cu asalt și standurile de la Pop-Up Market de unde și-au achiziționat produse diverse care să-i ajute în dezvoltarea pasiunilor culinare.
“Putem spune că prima zi de festival a fost una de succes. Estimăm că în cadrul festivalului în prima zi traficul total a fost de 9.000 de persoane care s-au bucurat de absolut toate bunătățile din festival. Am fost extrem de încântați să vedem că pentru pauza de masă un număr considerabil de oameni au ales un cadru non-conformist și anume Street Food Festival. Invităm în continuare toți gurmanzii să ne viziteze pe Aleea Stadionului din Cluj-Napoca până duminică, 10 Iulie și să celebrăm împreună debutul cu succes a primului festival de street-food din România.” – Nely Borza, Project Manager Street Food Festival
Prima seară de festival s-a încheiat cu un super-concert oferit de JazzyBit la Festival Stage și cu proiecția filmului Cooking History la Culinary Outdoor Cinema. Cei mici s-au bucurat de asemenea de o zi plină cu activități la Kids Zone, dar și de surprizele culinare pregătite, de la înghețată colorată, la donuts și clătite aromate.
Gurmanzii sunt așteptați în continuare până pe 10 Iulie pe Aleea Stadionului unde pot degusta o sumedenie de preparate și se pot bucura de surprizele pregătite de echipa Street Food Festival. Mai multe detalii și programul complet sunt disponibile pe: www.streetfoodfestival.ro
Cmentariile sunt închise