Studiu* Restograf: Situația restaurantelor după mai bine de două luni de restricții

Primim semnale de la autorități că terasele s-ar putea redeschide de la 1 iunie, urmate de redeschiderea localurilor în spații închise, la 50% din capacitate, de la 15 iunie. La 1 iulie, restaurantele și-ar putea relua complet activitatea, în măsura în care situația evoluează bine. În aceste condiții sunt așteptate să se deschidă peste 97,3% dintre restaurante, dar odată cu acest moment vom marca și cele mai mari provocări ale industriei: plata salariilor și revenirea clienților. Studiul de piață Restograf și-a propus să surprindă o imagine cât mai fidelă a situației din acest moment, respectiv impactul acestor luni de izolare asupra HORECA – câte  restaurante se vor redeschide, care este impactul pe care criza l-a avut asupra cifrei de afaceri, care sunt cele mai mari provocări la care se așteaptă, dar și ce așteptări au din partea statului.

Pe data de 17 martie autoritățile luau decizia de a închide barurile și restaurantele. De atunci au trecut mai bine de două luni și jumătate care au însemnat o luptă de supraviețuire pentru toți cei din industria HoReCa – una dintre cele mai afectate de această criză.  

LA NIVEL DE AFACERE

Majoritatea celor care au răspuns în cadrul studiului Restograf administrează cel puțin un restaurant (76,8%), iar vechimea medie a localurilor este de șapte ani și jumătate. Dintre acestea, 36,5% sunt restaurante cu o activitate de peste 10 ani, iar 14,4% sunt pe piață de peste 9 ani. Cu alte cuvinte, respondenții sunt profesioniști HoReCa, oameni cu experiență în administrarea afacerii. Chiar și în aceste condiții, cifra de afaceri s-a redus, în medie, cu 83% față de anul 2019. Astfel 41,1% spun că au înregistrat pierderi de 100%, 21,9% din respondenți spun că cifra de afaceri a scăzut cu 90%, iar 9,6% estimează o scădere de 80%.

Niciun respondent nu a înregistrat scăderi mai mici de 20% sau impact pozitiv asupra cifrei de afaceri. În aceste condiții, peste 50% din respondenți cred că va dura undeva între 6-12 luni pentru ca cifra de afaceri să revină la nivelul din 2019.

97.3% din operatori declară că vor deschide imediat ce legea le va permite, sau la scurt timp după și doar 2,7% din respondenți declară că nu vor mai redeschide localurile.

Momentul redeschiderii va veni însă cu o serie de provocări, dintre care top 3 sunt legate, în opinia proprietarilor:

  • de reîntoarcerea clienților (64,4%),
  • plata salariilor (64,4%)
  • plata chiriilor (61,6%),
  • sănătatea personalului și a clienților.

LA NIVEL DE ANGAJAȚI

Industria HoReCa era un segment în care activau peste 320.000 de angajați, cu un număr mediu de 32,5 înainte de pandemia COVID-19. Dintre aceștia, 27,3% au fost trimiși, în medie, în șomaj tehnic, iar 1,3% au fost disponibilizați. Odată cu redeschiderea localurilor, numărul mediu al celor care se vor întoarce la muncă este de 28,1.

În ceea ce privește banii pentru șomaj tehnic, 20,3% dintre localuri nu au primit încă sumele aferente, iar 59,4% spun că i-au primit în mai mult de 15 zile. Doar 25% din respondenți se declară mulțumiți de măsurile luate de stat.

Odată cu decizia de a închide restaurantele, statul a venit și cu o serie de măsuri care să sprijine industria HoReCa – precum ajutorul de șomaj tehnic sau programul de creditare finanțat de stat, IMM Invest. Majoritatea proprietarilor de restaurante spun însă că aceste măsuri nu sunt suficiente și se declară nemulțumiți (41,7%) și foarte nemulțumiți (33,3%). Pentru programul IMM Invest au aplicat doar 51,4% din aceștia.

Una dintre măsurile pe care HoReCa le solicită din partea autorităților este ajutor la plata chiriilor – 81,7% dintre participanții la studiu consideră că statul ar trebui să intervină. Și asta în condițiile în care doar 13,4% au fost scutiți de la plata chiriei pe perioada pandemiei.

Livrările la domiciliu

În încercarea de a supraviețui, multe restuarante s-au reorientat către sistemul de home delivery, chiar și cele care nu ofereau acest serviciu înainte. Dintre acestea, 52,8% livrează prin intermediul aplicațiilor, în timp ce 48,6% au pus la punct propriul serviciu. În continuare, 36,1% din restaurante nu oferă livrări la domiciliu.

Chiar și așa, 91,4% din proprietarii de restaurante spun că afacerea nu se poate susține doar din livrări, iar 98,4% dintre respondenți consideră comisionul plătit către platformele de livrări, ca fiind foarte ridicat (80,4%) și ridicat (18%). Majoritatea sunt nevoiți să plătească un comision de 31-35% (afirmă 39% din respondenți) sau de 26-30% din valoarea comenzii (susțin alți 23,8% din proprietari).

*Studiu desfășurat de RESTOGRAF cu sprijinul proprietarilor și managerilor de localuri,  cuprinzând 573 respondenți intervievați perioada 11-22 mai 2020. Datele au fost colectate prin Google Forms.

În continuare puteți urmări sintetizarea datelor în Infograficul Studiu Restograf.

studiu piata restograf

studiu piata restograf 2

Cmentariile sunt închise