Toamna 2019 aduce a doua ediție a FoodService & Hospitality Expo

Horeca Insight organizează în perioadă 21-23 septembrie 2019 la ROMEXPO, FoodService & Hospitality Expo, unica expoziție de pe piața locală cu participare internațională, dedicată exclusiv sectorului B2B HORECA.

Evenimentul  va oferi participanților – furnizori de produse alimentare și non-alimentare, mobilier, echipamente și soluții pentru operatorii din industie –posibilitatea de a-și prezinta portofoliul de produse. Expozanții vor putea oferi informații atât prin prezentări la standurile proprii, cât și prin intermediul unor demonstrații practice.

Expoziția se va desfășura pe parcursul a trei zile în centrul expozițional ROMEXPO, cel mai mare spațiu dedicat evenimente specializate, care de asemenea dispune de toate facilitățile necesare pentru amenajarea standurilor, sesiunilor de gătit sau prezentărilor. Având în vedere că evenimentul este dedicat profesioniștilor din domeniul HORECA: manageri, antreprenori, specialiști: intrarea se va face exclusiv prin înregistrare prealabilă.

FoodService & Hospitality Expo este mai mult decât un eveniment ce reunește profesioniștii din industrie. Pe parcursul celor trei zile, aceștia vor avea ocazia să afle ultimele tendințe ale industriei în care activează prin intermediul unor seminarii pe diverse tematici: Gastronomie, Băuturi, Cafea și Desert, Mobilier și Echipamente. Este un eveniment care încurajează interacțiunea profesioniștilor și le oferă ocazia să descopere noi oportunități de business și să le transforme în colaborări de lungă durată.

De ce puteți beneficia în cadrul singurei expoziții internaționale din România destinată industriei Horeca:

– Expoziție de produse și servicii;

– Conferințe, work-shop-uri, demonstrații axate pe comunicarea de informații relevante;

– Întâlniri între expozanți, partenerii de afaceri și profesionistii din industria ospitalitatii din România.

Având deja experiența unei prime ediții care s-a bucurat de prezența a 2000 de vizitatori, profesioniști din industrie și 50 de expozanți, FOODSERVICE & HOSPITALITY EXPO este un eveniment care vine în întâmpinarea nevoii unui cadru adecvat pentru interacțiunea acestora. Seminariile și demonstrațiile din cadrul primei ediții au atras un număr semnificativ de vizitori interesați de dezbaterile ce adresează provocările industriei, dar și pentru a urmări show-uri culinare inedite.

Mai multe informatii gasiti pe site-ul dedicat expozitiei: www.horecainsight.ro/expo/

Cmentariile sunt închise