Trenduri din lumea restaurantelor ce-și vor deschide ușile în primăvara anului 2016
Semnele primăverii sunt peste tot, iar acest lucru nu va ocoli nici restaurantele din jurul lumii. De la noi localuri cu mâncare chinezească sau sushi la expansiunea chefului monegasc Alain Ducasse în Palatul Versailles, există câteva trenduri ce le putem aștepta de la primăvara anului 2016.
Una dintre cele mai captivante deschideri de restaurant vine sub semnătura lui Alain Ducasse, luxuriantul Ore urmând să se deschidă în pavilionul Dufour din Palatul Versailles. Vestea unei cafenele franțuzești inaugurată într-un astfel de punct turistic poate să reprezinte doar un boom de turiști veniți să combine arhitectura cu patiseria franțuzească.
Lanțurile americane de fast-food își continuă expansiunea în această primăvară, cu un prim Shake Shack deschis în California, dar nu vor pierde avânt nici localurile care servesc brunch-ul. Sandwich-urile cu ou, shake-urile și smoothie-urile cu legume verzi vor fi la mare căutare de mulțimile care se opresc să mănânce ceva între ora micului dejun și cea a prânzului.
Mâncarea asiatică nu va fi neglijiată nici ea, numărând aici restaurante vietnameze, chinezești sau locuri care servesc doar sushi. Los Angeles va găzdui o versiune modernă a bucătăriei din Vietnam, sub semnătura lui Charles Phan, în timp ce cheful american Stephanie Izard, câștigătoarea sezonului patru din Top Chef, va deschide un local ce va servi rață Peking în inima orașului Chicago. Londra se va bucura și ea de o a doua locație Bao, localul senzație care a cucerit britanicii cu mâncare stradală taiwaneză. Bucătăria japoneză va fi reprezentată și de lanțul hotelier The Four Seasons în Bogota, dar și de un nou restaurant sushi condus de cheful Akifumi Sakagami pe Fifth Avenue, în New York.
Popularitatea hummus-ului nu va fi ignorată de americani, iar cheful Michael Solomonov pregătește deschiderea unui alt local inspirat de străzile și mâncarea din Tel Aviv.
În ciuda tuturor influențelor orientale adoptate în localuri din toată lumea, restaurantele tipic italienești sau cele dedicate doar fripturilor nu pierd deloc din popularitate. Manhattan-ul se pregătește pentru un restaurant American Cut cu circa 130 de locuri în hotelul Lombardy, iar capitala Marii Britanii se va bucura de un nou concept adus la viață de Paulo de Tarso și Nicolas Jaouen pentru a sărbători extravaganța și eleganța mâncărurilor și vinurilor italiene.
Pe totul globul, lumea se pregătește să întâmpine primăvara cu brațele deschise, iar restaurantele au ridicat și ele standardele pentru a-și primi noii clienți cu porțile deschise.
Foto: http://www.alain-ducasse.com/
Autor: laura.holban@foodandbar.ro
Cmentariile sunt închise