URBB a lansat în România Carlsberg 0,0%
UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD (URBB) și-a extins portofoliul din România, aducând #șiaici noua bere fără alcool Carlsberg 0,0% – un sortiment super premium, cu un gust echilibrat de malț, ușor amărui, cu aromă distinctă și plăcută de hamei proaspăt și cu un conținut redus de calorii – 15kcal/100 ml.
„Decizia de a lansa un produs fără alcool pe piața de bere din România, în segmentul super premium, vine ca o consecință firească pentru trendul pozitiv de creștere de care se bucură piața pe segmentul non-alcoolic. Carlsberg 0,0%, cu un gust echilibrat de malț și hamei, oferă totodată o alternativă pentru consumatorii noștri de a servi un produs cu un conținut scăzut de calorii. Probabil cea mai bună bere fără alcool din lume poate fi savurată #șiaici, fie că ești la birou, în pauza de masă sau în mașină, în parc sau în drum spre o ieșire la munte”, a spus Paul Markovits, Vicepreședinte Marketing, URBB.
Carlsberg 0,0% alcool este o extensie a brandului internațional super premium Carlsberg, cu o tradiție de peste 170 de ani, devenit sinonim cu calitatea.
În procesul de preparare a berii Carlsberg 0,0% alcool sunt folosite doar ingrediente naturale – hamei, malț de calitate superioară și apă proaspătă. Lichidul astfel obținut este un produs cu 0% alcool, care păstrează același gust și aceeași calitate Carlsberg ce oferă recunoaștere brandului în întreaga lume.
Produsul este disponibil în toată țara, în horeca și retail-ul modern, în varianta de ambalaj din sticlă nereturnabilă de 0,33l, cât și la cutie de 0,5l prevăzută cu folia specială din aluminiu, dedicată protecției împotriva factorilor externi, soluție inovatoare aplicată de URBB pe toate cutiile de bere produse în România din portofoliul său.
Brandul Carlsberg a fost lansat pe piaţa din România în anul 2001, iar în prezent deţine o poziţie puternică pe segmentul super premium, remarcându-se ca un brand cu tradiţie în calitatea absolută şi participând activ la crearea unor momente unice în viaţa consumatorilor.
URBB este unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală și singurul berar din București dezvoltat printr-o investiție Greenfield. URBB oferă consumatorilor produse de cea mai înaltă calitate, printr-un portofoliu format din mărci premium și superpremium, internaționale și românești, care include și o selecție variată de beri speciale. În prezent, portofoliul include: Tuborg, Tuborg Christmas Brew, Carlsberg, Holsten, SKOL, SKOL Nepasteurizat, Guinness, Kilkenny, Weihenstephaner Hefe Weissbier, Weihenstephaner Vitus, Grimbergen Ambrée, Grimbergen Blanche, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti, Bucur – bere de bulevard, cidrul premium Somersby şi Granini pe piaţa băuturilor răcoritoare.
Cmentariile sunt închise