Werk Hotel & Spa – Investiţie românească în turismul din Hunedoara cu o valoare de 6,5 milioane de euro

Premier Hospitality, companie românească specializată în activitatea hotelieră, care oferă servicii de top, consultanţă, management operaţional, dotări hoteliere dar şi recrutare şi selecţie pentru industria ospitalităţii, anunţă deschiderea Werk Hotel & Spa, cel mai nou hotel de 4 stele din Hunedoara, pentru reţelele de rezervări turistice, începând cu luna august a acestui an.

Investitorii locali Carmen şi Lucian Hărău au achiziţionat terenul pe care s-a construit hotelul de la doi proprietari privaţi în anul 2017, urmând ca procesul de construcţie al hotelului să fie demarat un an mai târziu, lucrările proprietăţii au durat 3 ani, iar investiţia totală s-a ridicat la suma de 6,5 milioane de euro. Din iulie 2021, Werk Hotel & Spa şi-a început activitatea în regim de rezervare privată prin organizarea de evenimente iar la data de 4 august, hotelul şi-a deschis porţile şi pentru turiştii de leisure individuali.

„Procesul punerii în funcțiune ar fi fost foarte greu de gestionat cu resurse proprii de management, cu atât mai mult cu cât compania noastră nu avusese, anterior acestui demers, nicio investiție în industria ospitalității. Specialiștii impecabili ai consultantului pe care l-am ales ca partener, compania Premier Hospitality, au făcut diferența între un posibil debut riscant și începutul foarte bun pe care Werk Hotel & Spa l-a avut în luna august a acestui an, la întâlnirea cu turiștii care au ales să se cazeze la noi. Reprezentanții consultantului, prezenți alături de noi în pregătirea deschiderii, au fost de un profesionism exemplar, orientându-ne competent şi eficient în câteva puncte vitale pentru succesul afacerii noastre, ceea ce i-a transformat în prietenii Werk Hotel & Spa”, declară Carmen Hărău, Antreprenor, CEO Micromega, compania care operează hotelul.

Premier Hospitality a fost desemnată compania care a ajutat la deschiderea şi poziţionarea Werk Hotel & Spa şi a oferit servicii legate atât de asistenţă pentru predeschidere dar şi activităţi legate de pregătirea deschiderii: poziţionare şi segmentare, distribuţia electronică şi strategiile de preţ, organigrama şi pregătirea personalului, standard şi proceduri de lucru, selecţia şi implementarea softurilor operaţionale. Echipa care a luat parte în cadrul acestui proiect este una multidisciplinară, formată din consultanţii Lucian Marinescu, Rocsana Borda, Marius Popa şi Iulian Sava, care au coordonat şi implementat toate activităţile şi prin prezenţa constantă în hotel, tocmai ca data deschiderii Werk Hotel & Spa să fie cea agreată împreună cu familia Hărău.

„Principala valoare adăugată este legată de timpul şi banii economisiţi de o echipă care ştie ce şi cum trebuie făcut, de deciziile mai obiective şi mai orientate către performanţă pe care le ia o echipă experimentată şi care vine din afară sau punerea la dispoziţie a unor soluţii şi reţete care s-au dovedit de succes în alte proiecte. Werk Hotel & Spa este localizat „în poarta” Castelului Corvinilor, unul dintre cele mai bine păstrate castele medievale, fiecare cameră are vedere către castel, întreaga echipare a hotelului este făcută la un nivel înalt iar proprietatea beneficiază de toate facilităţile pe care un hotel modern trebuie să le aibă şi este poziţionat ca fiind cel mai bun hotel pe o rază de 50 de km”, declară reprezentanţii Premier Hospitality.

Hotelul are o echipă formată din 70 de angajaţi şi oferă servicii precum cazare, restaurant, spa, săli de conferinţă şi salon de evenimente, unde pot fi organizate evenimente atât corporate cât şi private, ceea ce aduce un plus valoare proprietăţii, toate operate la cele mai ridicate standarde. Werk Hotel & Spa targetează atât clienţii business cât şi pe cei de leisure, hotelul fiind un punct de pornire spre atracţiile din jur: Castelul Corvinilor, Cetatea Deva, Rezervaţia de zimbri de la Haţeg, Cetăţile Dacice sau lacul Cinciş.

Pentru prima lună de funcţionare, Werk Hotel & Spa a avut un grad de ocupare de 60% cu un tarif mediu de 80 de euro cazare/noapte.

 

 

 

Cmentariile sunt închise